Zilele Codlei s-au derulat în anul 2012 pe parcursul a trei zile caniculare: 27-28-29 iulie.
Maialul a răsunat de muzică bună, distracția a depășit cotele maxime iar mulțimea spectatorilor a fost pe măsura muncii organizatorilor (Primăria Codlea și Consiliul Local).
Codlenii au avut parte de o strălucită etalare a costumelor populare, comparabilă în zona Ardealului doar cu parada junilor brașoveni. Peste 100 de copii în port românesc au umplut de culoare străzile frumosului oraș și promenada, în drumul lor de la Casa de Cultură către locația spectaculoasă de la poalele Măgurii.
Frumoși și plini de viață, tinerii păstrători ai tradițiilor au cântat și dansat sub îndrumarea Angelei și Andreei Drăgușin pe scena de la Maial, sub aplauzele admiratorilor de folclor și ale oficialităților orașului.
I-am admirat cu deosebire pe cei mai mici dintre dansatori, care s-au descurcat de minune în ciuda soarelui foarte puternic.
Ne mândrim cu prezența pe scenă a interpretei Rodica Stan și a grupului vocal Florile Codlei. Ne-a încântat sufletele Sava Negrean Brudașcu, Marinică Ferdelaș și Dinu Iancu Sălăjan, Fanfara Română, Fanfara Țara Bârsei, Hoinarii Pietrei Craiului, Ansamblul Plaiurile Dumbrăviței și Ansamblul Floare de Colț de la Hălchiu, dar și Trupa de Dansuri Săsești, copiii de la Proartis, Clubul Elevilor și Anturaj Crew.
Zilele orașului au însemnat anul acesta un maraton muzical, bucurându-ne împreună de nume mari: Bosquito, Trupa Veche, Voltaj, Ovidiu Lipan Țăndărică, Fanfara 10 Prăjini, Ducu Bertzi.
Spectacolul a culminat cu un memorabil joc de artificii. Am uitat de toate grijile, problemele, cu mâinile sus în aer! Ploaia de lumini și culoare a transformat Maialul Codlei într-un tărâm de basm.
Distribuie cunostintelor!