La Casa de Cultură Codlea, 7 noiembrie 2012 a însemnat o seară specială cu Fundația Rafael și persoanele private de libertate de la Penitenciarul Codlea.
,,Omul cel de dincolo de noi” se dezvăluie publicului într-un spectacol special compus din două momente emoționante: ,,Regăsire” și ,,D-ale Caragialelui”.
Ne-a emoționat piesa prezentată de actorii de la Rafael prin optimismul cu care aceștia au umplut sala, bucuria lor de a fi pe scenă și mai ales prin conștientizarea efortului depus de acești oameni speciali și de aceia care îi îndrumă spre preocupări culturale, ziditoare de suflet.
Trupa de teatru de la Penitenciarul Codlea s-a pregătit timp de trei luni sub îndrumarea actorului brașovean Gabriel Costea pentru a prezenta la Reduta Brașov (22 octombrie 2012) și apoi la Casa de Cultură Codlea ,,D-ale Caragialelui” pentru spectatori și pentru beneficiarii Fundației Rafael : ,,ca o nevoie de altruism, de autoeliberare si de recunoastere a eroismului vesel al celor care, născându-se cu o dizabilitate sau dobândind-o în cursul vieții, aleg să lupte și să se integreze”(Claudiu Staier)
Am remarcat decorurile deosebite, scenariile în acord cu vremurile (suntem în anul Caragiale), muzica, eforturile voluntarilor și mai ales aplauzele publicului!
În holul Casei de Cultură am putut admira două expoziții: una de pictură (creată de persoanele private de libertate) și una cu obiecte de manufactură realizate la Fundația Rafael.
Distribuie cunostintelor!